Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ SĂMÂNȚĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 78 pentru FĂRĂ SĂMÂNȚĂ.

Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică

... prin bunăvoința Sfântului Duh? Acesta ce este sufletul din corpul omenesc și lumina din soare, și ce este și sarea în mâncare; căci precum corpul fără de suflet mort este, precum soarele fără de lumină nu luminează și precum mâncarea nu e plăcută fără de sare, tot așa e și cetirea sau scrierea fără gramatică conducătoare. Căci dacă vrea cineva să știe firea literelor și silabelor, dacă cu glasul vrea să accentueze cuvintele drept și să însemne vorbele cu ...

 

Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină

... oboseală, pe-o frunză, atunci întâiași dată a cunoscut greul. Și spusele furnicii i-au venit în minte... Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise sub o rochița-rândunicii . Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S ... prinse ploaia; din nebăgare de seamă, căzu într-un șivoi. De-abia scăpă, pe-un pai. Iar altă dată, ce spaimă, Doamne! stătu o clipă, fără suflare, sub talpa cizmei grădinarului. Avusese noroc de-o pietricică ce lăsase lângă dânsa un gol. De ce-ți atârnă viața în ziua de azi ...

 

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... hârtie și-și comunică între ei gândirea lor peste mări și țări și, mai mult, peste veacuri întregi. Dar ce ar fi fost invențiunea scrierii fără invențiunea tiparului? O sămânță fără putință de a rodi, cel mult o floare de lux într-un ghiveci strâmt, incapabilă de a spori și de a ... va trăi speța umană, și cel din urmă muritor va putea adormi somnul de veci cu un volum sub căpătâi, presupunând că, fiind singur rămas fără tovarăș pe scoarța rece a pământului, nu va avea cu ce să-și petreacă de urât decât cu un exametru profan sau cu ... omului, prin mai multe feluri de cărți precum: turcești, ungurești, zodie etc., așezându-le în diferite forme, va putea arăta întreaga viață, gândurile și destinul, fără a lăsa ceva de dorit. Consultațiuni pentru: comerciu, judecăți, furturi, maritagiu și altele. Domiciliată în strada Traian 94 (la finele tranvaiului stradei Călărașilor ...

 

George Coșbuc - Profeție

... buni; Dar ține minte bine: necopt să nu-l aduni! Atunci ți-or fi desigur grânarele înguste De-or vrea din ceruri zeii să scapi fără

 

Ion Creangă - Acul și barosul

... îndată ț-oiu spune. Ca să nu lungesc vorba, hainele bărbătești și femeiești, din creștet până în tălpi, și alte nenumărate lucruri frumoase și scumpe, fără de mine nu se pot face. Mergi la croitor, intră în bordeiu, suie-te în palat, ai să mă găsești. Fetele mă pun în cutiuțe ... timpul se cioplesc toate... Numai nu vă fuduliți și nu uitați obârșia voastră, ca nu cumva să vă ciopliți prea tare și să rămâneți care fără urechi, care fără dinți, care fără gură, care fără zimți, adecă niște cioarse de nici o treabă. C-apoi atunci iarăși mi-ți ajunge drăguș la căuș, și soră-mea nicovala vă va ține ...

 

Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului

... preamărind istoria acestor obiecte jilave în bantustanele gloriei într-o domesticire multiplă golesc aceleași peisaje confuze urmele T A L E apoi cele fără de taină urmărindu-te îndeaproape despovărînd amintirea secundei gură pe gură o piramidă de cuvinte refăcînd gramatica strigătului o superbă peșteră de sare în lacrima ... un semn firav de aur între pagini alese de celălalt trup acela hărăzit mereu începutului egal numerotat ce te adună cu UNU ecou al visului fără identitate fugărind alt ecou dincolo de maluri prin pădurile facerii un dinte alb de forma sufletului ram pe ram în codrul de greșeală ales zălog ... capătul fiecărei zile vești noi pe autostrada 47 MB s-a deschis un bordel ambulatoriu cartea domnului PHK a inventat propoziția (fără subiect și fără predicat) dincolo de limbaje un pîntec de piele fertil contractîndu-se liber sub un cer castrat erotica acelorași libații lacrima dulce a unui ... umple sudoarea acestui spațiu interzis vagi amintiri despre o ființă incertă pe o planetă incertă într-un timp incert slăvind un punct despovărat de sens fără curaj mai mult din lașitate un timp fără culoare fără ...

 

Alecu Russo - Critica criticii

... vreme cândn-avea mustăți încă și iubea o femeie slăvită, cerească, precum sunttoate femeile pentru ibovnicii cei de 18 ani... ai râs, domnule D. G.,fără să știi de ce râzi: pentru un critic îi mare mângâiere... și cc.de astăzi mulțumesc că-i socotiți prea proști ca să râdă cu ... De la Adam Babadam până acum și cât va fi lumea, omul, cât de mic și mai cu seamă cel mic, are în cap o sămânță de ambiție.Acea ambiție se îmbracă cu haina favorită a omului, supus, fără săsimtă, unei pravili nestrămutate de sporire, de înaintire, lăsat de la Dumnezeu, ca omul să nu zacă în statu-co (statu-quo) letargicca dobitoacele. Între ... gândul autorului, este o ființă care s-a aruncat afară dinsfera ei, prin ambiția ce are de a fi cc. (cucoană), fără a-și cumpăniacea ambiție cu tactul ce este de trebuință oricărui om spre a nu fiun obiect de râs, când aleargă ... cu bacali... după țigan și ciocan... Încă un punct al criticii nu înțeleg... răsplătirea ce cere domnul D. G. pentru Sărmală... care fuge pe ușă ...

 

Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)

... Cu ce drept ea apasă O ginte ca pe samă-i o alta să ridice; E vo dreptate-ntr-asta, sau oarbă-mparte bobii Soarta fără-de-lege? Și dacă n-ai temeiuri Decât acele spuse de cărțile bătrâne, Și-aceste-s dovedite că nu dau dezlegare ­ Cine-mi va ... De-ar fi fost rău adesea și bine num-o dată, Aș crede că-ntâmplarea oarbă, nevinovată A grămădit în mersu-i, dar fără ca s-o știe, Atâta neferice pe țara mea pustie. ­ Dar nu ! e-atâta minte ­ atâta plan de rele S-a grămădit ... văzut vrodată popor de oameni buni Să fie mare? Dacă e rău, e egoist, Vrea toate pentru sine, nimica pentru alții; Dacă trăiește bine, dar fără ca să lase Ca și-alții să trăiască ­ e mare. Când un popol Începe a fi nobil și generos în cuget, Atunci ... a sferei castele înstelate ­ Cerul din rădăcină nălțându-se decade, Târând cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormântează-n caos întins fără de fine, Zburând negre și stinse surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori mai pâlpâi roșii, gigantice făclii, Și-apoi se ...

 

Alexandru Macedonski - Apolog

... Dar nu căzură la-nvoire. Mult lăudații semizei Se tot certau pe leacuri multe La capul jalnicei femei... Curgeau și vorbe și insulte, Zâmbiri amare fără spor, Și alte lucruri zise culte... Dar omul nostru din popor Privi icoana minunată Și le grăi ca din topor Și mi-i luă la ...

 

Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă

... spre codri, celălalt spre munții pleși.    Atunci lumea îngrozită crezu că-i pieri norocul!... Sfarmă-Peatră cu largi pasuri calcă munte după munte, Trece râuri fără poduri și prăpăstii fără punte, Lăsând urme de cutremur la tot pasul, în tot locul!    Unde vede-o stâncă naltă, el o macină cu palma. Bolovanii sub picioare-i ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI

... nalt; Și dacă favorează mai mult pre oarecare, Nu stă-ndelung statornic; curând îl și azvârle Departe cu piciorul și-l sfarâmă de tot, Căci fără ajutoru-i silința-i un necaz, O trudnică răbdare pentru un rod vremelnic. Din zori de zi te scoală, îmbracă-te, pornește La casă de ... Măcar că nu cutează a s-arăta în față; Deși ai vrednicie și merite înalte, Ea tot te îmbrâncește, te-oboară în sfârșit, Fără să poți ști însuți de ce ești vinovat. Ambiția în tine crescând tot cu puterea, Nu știi ce mărginire să pui dorinței tale; O dulce ... vecinic neastâmpăr tot traiul petrecând, Să strâng-atâta aur, comori și avuții De nu-ncap în palatul și sipetele sale. Se poate trăi bine și fără bogăție, Și poți căpăta slavă într-un ungher smerit Îmbătrânind în pace, deși pe urma ta Nu târâi gloată multă; deși nu-și ia căciula ... ți, și nu umbli-n călească Sau haine aurite, ș-o slugă numai ai. Fireasca-nțelepciune ne-nvață a trăi Întru îndestulare și fără averi multe, Când însă lăcomia nu ne muncește gândul. Greu nu e să-ți poți face un măsurat venit Cu starea ta, dar trebui atunci ...

 

   Următoarele >>>